joi, 17 mai 2012
Prima pagina arrow Articole arrow Importanta culorilor
Advertisement
Importanta culorilor Imprimare E-mail
Scris de Administrator   
BLOCURI NOI IN BUCURESTI prin e-blocurinoi.ro
Sunt foarte puţine persoanele care nu-şi doresc să opereze niciodată nici o schimbare în locuinţă, de-a lungul timpului.
Tu te numeri probabil, printre cei care au simţit de nenumărate ori nevoia să-şi redecoreze casa, sau să facă o schimbare oarecare, fie ea oricât de mică.
Pentru schimbările dese dintr-o locuinţă există însă o soluţie de reamenajare, nu foarte costisitoare: lucrurile simple şi nu foarte scumpe.
Din această perspectivă, aranjamentele florale sau plantele decorative de interior par a fi soluţia ideală.
Simple sau sofisticate, frumoase şi vii, florile adaugă o notă personală unei case. Indiferent dacă locuieşti într-o garsonieră sau într-un apartament de lux, prin intermediul florilor îţi poţi personaliza casa: iar când spun a personaliza nu mă refer numai la a alege florile preferate în culorile preferate, cât mai degrabă la a-ţi înfrumuseţa apartamentul astfel încât, să existe un echilibru între spiritul tău interior şi spaţiu privat, îţi doreşti o atmosferă naturală, uşoară şi aeristă, care să nu-ţi încarce privirea cu surplusuri inutile? In acest caz, utilizează aranjamente cu flori de un singur fel, amplasate într-o vază de sticlă colorată sau transparentă.
Ai o personalitate debordantă şi în tot ceea ce faci îţi place să ieşi în evidenţă?
Alege culorile puternice cum sunt portocaliul, roşul sau galbenul în nuanţa lămâii. Astfel de flori vor da o notă dramatică interiorului casei tale şi, vor crea puncte de culoare într-o lume în care, culturile şi valorile diferitelor obiecte formează un amalgam unic.
Ai o casă cu mult spaţiu liber, pe care nu ştii cu ce să îl umpli? Optează pentru flori înalte sau pomişori amplasaţi pe un piedestal de lemn ori aşezaţi într-un coş mare din bambus.
Locul unde poţi amplasa acest pomişor este relativ simplu, îl alegi tu în funcţie de casa ta.
Dar cele mai folosite locaţii pentru pomişori de mărime mare sunt: dedesubtul unei scări interioare, pe balcon, lângă peretele care delimita odată sufrageria de blacon, pe hol în loc de mobilierul greoi, în dormitor lângă oglinda mare în care faci ultimele retuşuri înainte să pleci în fiecare zi la serviciu, dar şi în multe alte locuri, în funcţie de spaţiul disponibil sau de particularităţile casei tale.
 
Urmator >